|
Priveam fara de tinta-n sus -
Într-o salbatica splendoare
Vedeam Ceahlaul la apus,
Departe-n zari albastre dus,
Un urias cu fruntea-n soare,
De paza tarii noastre pus.
Si ca o taina calatoare,
Un nor cu muntele vecin
Plutea-ntr-acest imens senin
Si n-avea aripi sa mai zboare!
Si tot vazduhul era plin
De cântece ciripitoare.
Privirile de farmec bete
Mi le-am întors catre pamânt -
Iar spicele jucau în vânt,
Ca-n hora dup-un vesel cânt
Copilele cu blonde plete,
Când salta largul lor vestmânt.
În lan erau feciori si fete,
Si ei cântau o doina-n cor.
Juca viata-n ochii lor
Si vântul le juca prin plete.
Miei albi fugeau catre izvor
Si grauri suri zburau în cete.
Cât de frumoasa te-ai gatit,
Naturo, tu! Ca o virgina
Cu umblet drag, cu chip iubit!
As vrea sa plâng de fericit,
Ca simt suflarea ta divina,
Ca pot sa vad ce-ai plasmuit!
Mi-e inima de lacrimi plina,
Ca-n ea s-au îngropat mereu
Ai mei, si-o sa ma-ngrop si eu!
O mare e, dar mare lina -
Natura, în mormântul meu,
E totul cald, ca e lumina!
|
